PENTRU PĂSTRAREA DENUMIRII PARCULUI TOLBUHIN

Vom trece peste „disconfortul primarului Sectorului 2 din București, ca și al celor-câteva-sute-de-cetățeni-indignați care vor să înlăture denumirea unui loc de loisirs din București[1], ba chiar și peste cel propriu, și aceasta din cel puțin trei motive, de principiu și practice.
Mai întâi, ca să putem spune și mâine, și poimâine că aici a existat comunism, și că el a făcut ravagii, atât în realitate, cât și printre simboluri.
Este argumentul lui Paul Goma, care voia chiar să păstrăm Statuia lui Lenin din Piața Presei Libere („Scânteii).
Apoi, pentru a avea, în fine, o perspectivă coerentă, rațională și justă, și să nu cădem nici în populism istoric și memorial, nici într-o logică de „pompieri piromani, creând astfel mai multe probleme decât cele pe care dorim să le rezolvăm.
Autoritatea locală a procedat rațional, just în cazul statuii, denumirii străzii lui Mircea Vulcănescu aflate în sector, pe care acum câteva luni tovarășii holocaustiști le voiau făcute din nou una cu pământul, și nu a cedat sugestiilor, presiunilor (americane, israeliene, guvernamentale, prezidențiale).
Prin birourile unei primării – ca peste tot în lume – se perindă multă lume, se primesc adrese, mesaje, proteste care necesită răspuns. Ar fi de dorit ca el să nu fie, în acest caz, excesiv, adică un fel de „holocaustism de-a-ndoaselea, dacă suntem de acord că Istoria și Memoria țin de perspective mai complexe decât gândirea-de-beton-armat a lui Ioanid, Rotman, Florian și alți ejusdem farinae.
În fine, pentru a evita complicațiile diplomatice cu Federația Rusă.
Spre exemplu, Austriecii au în centrul Vienei un Memorial întreg dedicat soldatului sovietic, iar nu o simplă denumire de parc, unde înseși vorbele lui Stalin sunt gravate în marmură. Și acolo Armata Roșie a făcut ravagii (să amintim doar crimele, violurile, jafurile, distrugerile), și acolo a existat după 1991 o dispută legată de păstrare sau destructurare, iar rațiunea a prevalat, ansamblul fiind prezervat.

A intra cu Federația Rusă într-un război al memoriilor nu este ceva care să slujească nimănui, și cu atât mai puțin unui Stat de dimensiunile și ponderea României.
Da, știm, anticomuniștii patriei nu vor fi de acord cu noi, nici „anticomuniștii antifasciști – cei care au lansat această dezinformare și manipulare tocmai pentru a nu vorbi despre scandalul istoric și moral al ultimei ofensive împotriva „statuilor de fasciști”[2] –, dar rolul istoricului nu este să strângă adeziuni și nici să smulgă aplauze...

NOTE

[2] Cf. articolul din timpul disputei publice privitoare la destinul plăcuțelor, statuilor, denumirilor de licee legate de ultima campanie a holcaustiștilor, la adresa: http://romanialibera.ro/special/documentare/maresalul-invadatorilor-sovietici--onorat-de-primaria-sectorului-2--un-parc-din-bucuresti-poarta-un-nume-ofensator-pentru-romani-%E2%80%93-tolbuhin-459945.

București, 21 septembrie 2017.