VISARION PUIU: BIOGRAFIA UNUI MITROPOLIT

Pe lângă activitatea marelui ierarh, cărturar, organizator și reformator, din cartea Pr. Cristinel Ștefan Tanasă (Doxologia, 2017) m-au interesat detaliile biografice legate de contactele cu securiștii patriei, în perioada 1955–1964, în Franța, conform documentelor de la CNSAS / DIE, Securitate (ultimul dintre ei, Mihai Caraman).
Faptele apar și mai pregnant într-un studiu la temă al lui Adrian Nicolae Petcu din 2009 (cf. http://www.cnsas.ro/docum…/caiete/Caiete_CNSAS_nr_4_2009.pdf, pp. 225–256).
Nu numai că nu este nimic compromițător acolo, dar documentele reușesc să-l pună pe Visarion, contrar intențiilor autorilor lor, într-o lumină și mai puternică.
Mitropolitul a încercat, în perioada „destinderii, să joace un joc complex, în beneficiul Românilor din Exil și al său personal, inserându-se politicii gaulliste de diferențialism între cele două blocuri ale Războiului Rece și manevrând între constrângerile contextului: autoritățile franceze, Americanii cu apendicele CNR și episcopul Valerian Trifa, exilații din Franța (regiunea pariziană) și, mai general, din Europa Occidentală, în fine, autoritățile comuniste de la București, ghidate de politica repatrierii exilaților. Spirit nepolitic, a făcut ceea ce se face în genere în politică, fie și a religiei, sprijinindu-se pe unii pentru a obține o reacție favorabilă din partea celorlalți.
Sătul până peste cap și de Francezi și de Americani, era singura politică rațională pe care o putea duce și a dus-o pragmatic, fără să abdice însă cu o iotă de la principiile sale.
Bătrân, bolnav, rămas aproape singur, neînțeles, acest mare caracter creștin, umanist, spirit universalist, vizionar și bun patriot nu putea (căci nu avea decât capacitățile, nu și mijloacele) să reușească. A izbutit, totuși, să-și vadă pentru ultima oară fratele rămas în țară, și fără să dea absolut nimic în schimb.
Voia să moară în pământul Țării, dar nu în condițiile altora, ci ale lui, și astfel a ajuns să se sfârşească în Exil, în mizerie, ca atâția alți români demni, deși nu de talia lui.
BOR face un lucru important, de salutat în acest an, aplecându-se asupra celor care s-au jertfit pentru credință și aproapele lor în timpul comunismului, iar dacă va avea tăria și curajul să canonizeze pe cineva, ca profan în materie sunt convins că Mitropolitul ar fi una dintre figurile cele mai indicate.

București, 11 octombrie 2017.